Bronzul mijlociu
Bronzul mijlociu
Este perioada în care, în Anatolia centrala apare si se dezvolta Regatul Hatti (2500-2000 î.Hr.). Desi foarte influentati de Mesopotamia, hattitii si-au pastrat originalitatea în arta si civilizatia lor.
Timp de aproape doua milenii, de acum 2500 pâna acum 700 î.Hr., Anatolia a cunoscut existenta unor mici regate în care regele îsi asuma si rolul de mare preot. În acelasi timp cu marile migratii de indo-europeni din Nordul Europei spre regiunile mai calde din Sud, la sfârsitul mileniului III î.Hr. patrund peste Caucaz în Anatolia hittitii.
În cursul primei jumatati a mileniului II, principatele indo-europenilor coexista cu cele ale hittitilor, pentru ca spre 1700 î. Hr. întreaga regiune sa devina un regat hittit.
O alta mare asezare din perioada la care ne referim este Troia II (2500 – 2200 î. Hr.), care va continua productia mestesugareasca anterioara, mai cu seama în domeniul ceramicii.
Apar schimbari însa în ceea ce priveste tehnicile de constructie militara sau civila , si mai cu seama în ceea ce priveste metalurgia bronzului. Din aceasta perioada dateaza celebre tezaure din aur, considerate de Schliemann ca apartinând regelui Priam.
În cele sapte nivele apartinând acestui nivel cronologic (Troia IIa-g) s-a putut constata o foarte echilibrata organizare a spatiului locuit al cetatii (diametrul fiind de cca 110 m). În jurul asezarii au fost ridicate ziduri puternice, refacute si consolidate succesiv, de cel putin trei ori, în decursul perioadei mentionate. Cetatea era bogata si bine organizata.
S-au descoperit vase de ceramica, lucrata la roata, influenta probabil siriana (cupe cu doua toarte, cupe simple) si podoabe de aur (cercei, inele, ace, diademe) datând din faza Troia IIg, urmata de un nou incendiu, ca urmare a patrunderii primelor populatii indo-europene.
În mileniul al III-lea, Creta cunoaste o dezvoltare dinamica din punct de vedere cultural datorita numeroaselor contacte cu Egiptul, Anatolia, Cyclade si mai târziu cu coasta Levantina. Aceasta evolutie poate fi urmarita de-a lungul a trei faze:
1. Epoca Minoica veche (primele secole ale mileniului III si sfârseste în sec XXI î.Hr.;
2. Epoca Minoica Mijlocie (catre 2100/2000 – 1600), când apar primele palate la Knossos – Phaistos si Mallia. Tot acum apare scrierea hieroglifica, apoi linearul A;
3. Epoca Minoica Recenta (catre 1600 – 1200). Palatele si vilele de la Knossos (Zakro, Haghia, Triada, Phaistos, Mallia) sunt reconstruite si bogat decorate.
În perioada Minoica Mijlocie în zona centrala si orientala a Cretei a înflorit o civilizatie urbana, rafinata. Cercetarile de la Cnossos, Micene si din alte situri au dezvaluit faptul ca era cunoscuta si folosita scrierea, prima pictografica si apoi liniara (Liniarul A), de tip silabic, incizata pe tablite de argila, poate ca urmare a influentei mesopotamiene.
La Cnossos si în alte situri au fost identificat adevarate orase, în care locuitorii traiau în case cu mai multe etaje, cu ferestre si curti interioare; obisnuiau sa se înconjoare de obiecte de arta. Erau guvernati de rege, si asimilasera uzante administrative specifice Orientului Apropiat.
Pe de alta parte neobisnuita absenta a spatiilor sacre amenajate – sanctuare – pare sa indice faptul ca ceremoniile religioase averau ca loc de desfasurare palatele în care regii erau si mari preoti.
În secolul al XV-lea se pare ca s-a instalat o dinastie aheeana, dupa care palatele sunt distruse (Knossosul dispare dupa 1380 î.Hr.). În ceea ce priveste esenta civilizatiei minoice, aceasta a fost mai mult un reflex local al civilizatiei miceniene, pâna la tulburarile din secolul al XII-lea, care au precedat cucerirea doriana.
La Mokhlos, mica insula lânga tarmul septentrional al Cretei rasaritene, a existat o asezare deosebit de influenta în a doua jumatate a mileniului III î. Hr.. Au fost descoperite morminte colective construite din piatra, de forma dreptunghiulara, vase de piatra si bijuterii din aur.
În perioada 2 300 – 2 000 î.Hr. se dezvolta Cycladicul Vechi III, caracterizat prin cultura Phylakopi I: apar acum adevarate orase nefortificate pe tarmul marii, în zone relativ deschise. Mormintele contin înhumari multiple, iar formele ceramice sunt mai elaborate.
Civilizatia cycladica a întretinut relatii comerciale cu civilizatii contemporane, minoica în Creta si helladica în Grecia, dar si cu cele din Asia Mica, bazinul Dunarii, Marea Azov, insulele din Adriatica si poate si cu Insulele Baleare. Ea ocupa locul întâi în lumea egeeana în timpul întregului Cycladic Vechi si s-au regasit urmele influentei ei în civilizatia Greciei continentale din epoca bronzului pâna în epocile miceniana si arhaica.
În Europa, bronzul este introdus o mie de ani mai târziu decât în Anatolia, prin purtatorii de torquesuri6 (anatolieni), care apar la Ras Shamra, la începutul mileniului II î.Hr., trec prin Europa centrala si ajung pâna în Alsacia, si se îndreapta spre minele de staniu din Boemia.
În regiunea Dunarii Mijlocii (Slovacia si Ungaria) apare o civilizatie caracterizata prin prezenta unei ceramici negre, lustruite, denumita de specialisti cultura „Câmpurilor cu urne” (urnfields), deoarece purtatorii acesteia practicau ritul funerar al incineratiei în urne.
Acestea din urma erau apoi îngropate într-o mica movila de pamânt (tumul). În expansiunea lor, începând din secolul al XV-lea , spre sudul continentului, de-a lungul principalelor trasee comerciale ce urmau vaile marilor râuri, aceste populatii au împins spre sud si vest populatii mai vechi, ajungând pâna în Grecia si Asia Mica.
În acest din urma „popas” au dat nastere unui curent de proportii – curentul egeean sau al „popoarelor marii”, ajungând sa atace Egiptul, la începutul secolului al XII-lea, în timpul faraonului Ramses III (1198-1176.î.Hr.).
La Troia aceste populatii au lasat ceramica decorata cu protuberante, în stratul VII b 2, marcând astfel traseul pe care l-au urmat în drumul lor spre Mediterana Orientala.
În aceasta perioada populatiile din Europa Centrala si Balcani vorbesc limbi indo-europene. Exceptie fac civilizatiile din Creta si Grecia în tot timpul mileniului al II.lea î.Hr.