Revoluția de la 1848 în Țările Române

Revoluția de la 1848 în Țările Române
Marea Adunare de la Blaj

Revoluția de la 1848 în Țările Române a avut un program de luptă pentru dreptate socială, pentru unitate și libertate națională. A condus-o burghezia și intelectualii democrați.

În Moldova domnea Mihail Sturdza. O domnie aspră, care nemulțumea masele populare, burghezia și chiar o parte din boierime. La vestea că în Europa s-a aprins flacăra revoluției, intelectualii progresiști și boierii cu vederi liberale au convocat o adunare, la Iași, în 27 martie 1848. În această adunare, fruntași ca poetul Vasile Alecsandri sau Alexandru Cuza au prezentat o petiție-proclamație, în care se cerea: îmbunătățirea vieții poporului, desființarea cenzurii, libertatea presei, etc.

Dar domnitorul a respins petiția, a arestat pe fruntașii revoluției și a împrăștiat mulțimea cu armata. Unii revoluționari s-au refugiat în Transilvania. Aici, la Brașov, au întocmit un program revoluționar, prin care cereau eliberarea și împroprietărirea țăranilor, desființarea rangurilor boierești și unirea Țărilor Române.

Nemaiputându-se întoarce în Moldova, o parte din revoluționarii moldoveni au activat în revoluția din Transilvania și din Țara Românească.

Poporul român din Transilvania se bucura că prin revoluție ungurii se eliberau de sub stăpânirea Habsburgilor, dar el nu voia să fie înglobat în noul stat pe care revoluționarii maghiari luptau să-l formeze. Poporul român voia să devină o națiune liberă și să se unească cu frații din Moldova și Țara Românească.

La chemarea fruntașilor revoluționari: Avram Iancu, Gheorghe Barițiu, Simion Bărnuțiu, peste 40.000 de români s-au adunat la Blaj, în ziua de 3/15 mai 1848. Aici s-a stabilit programul revoluției: recunoașterea națiunii române, desființarea iobăgiei, libertate economică, învățământ superior în limba română etc. Zeci de mii de glasuri au cerut atunci și unirea Țărilor Române.

Dar conducerea revoluției maghiare, influențată de unii nobili care aveau moșii în Transilvania, a refuzat să recunoască dreptul românilor la libertate și independență. Nici chiar legea care desființa iobăgia nu se aplica în Transilvania. Ca și înainte de revoluție, nobilii maghiari pedepseau crunt pe țăranii care nu-și îndeplineau obligațiile față de feudali.

De mai multe ori, revoluționarii români au cerut să colaboreze cu revoluționarii maghiari și să ducă o luptă comună împotriva absolutismului guvernului habsburgic. Dar revoluționarii maghiari au refuzat.

În Țara Românească revoluția a izbucnit la 9 iunie 1848. În această zi, în cadrul unei mari adunări țintă la Islaz, conducătorii revoluției au lansat o proclamație și un proiect de Constituție, care prevedea: egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, desființarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor, convocarea unei adunări constituante etc. Presa și conducătorii cereau, cu energie, unirea românilor într-o singură țară.

Nicolae Bălcescu și Avram Iancu
Nicolae Bălcescu și Avram Iancu

La 11 iunie s-a răsculat și poporul din București. Domnitorul Gheorghe Bibescu a abdicat și a fugit din țară.

Revoluționarii au format un guvern provizoriu. Cei mai vrednici dintre fruntașii revoluționari munteni au fost: N. Bălcescu, Al. G. Golescu, C. A. Rosetti, I. Heliade Rădulescu.

Guvernul provizoriu a condus țara aproape trei luni. El pregătea împroprietărirea țăranilor, alegerea adunării constituante, alcătuirea unei armate populare, proclamarea republicii și unirea Țărilor Române.

Dar boierimea reacționară a cerut ajutorul sultanului. O armată otomană a trecut Dunărea. Revoluționarii au încercat să se apere în București și în Oltenia. O luptă eroică au susținut pompierii în Dealul Spirii din București (13 septembrie 1848).

Astfel, prin înțelegerea reacțiunii interne cu contrarevoluția externă, revoluția din Țara Românească a fost înfrântă. Cei mai mulți fruntași au fost arestați sau siliți să se exileze. Unii, scăpând din închisoare, au continuat lupta revoluționară în Transilvania.

În Transilvania, Avram Iancu, văzând că maghiarii nu recunosc drepturile românilor, s-a retras în Munții Apuseni și împreună cu alți tineri revoluționari a alcătuit o puternică armată. Cu aceasta a respins atacurile nobilimii maghiare, potrivnică politicii de eliberare socială și națională a românilor. Ciocnirile dintre cele două revoluții au folosit doar guvernului habsburgic.

Acest lucru l-au înțeles toți oamenii progresiști și iubitori de libertate români și maghiari. N. Bălcescu, înfruntând multe primejdii, riscându-și viața, a răzbătut cu mari eforturi în Ungaria, până la Kossuth și nu s-a lăsat până nu l-a convins să încheie o înțelegere cu Avram Iancu, recunoscând drepturile națiunii române. Se deschidea calea unei colaborări în lupta revoluționară. Din nefericire nu au mai avut când colabora: forțele revoluționare maghiare, copleșite de armatele austriece și ruse au capitulat la Șiria (13 august 1849).

Astfel, ambele revoluții au fost înfrânte. Habsburgii și-au instaurat din nou stăpânirea asupra Ungariei și asupra Transilvaniei.

Pornită din cauze și condiții asemănătoare, desfășurându-se în aceeași perioadă, având țeluri comune, revoluția de la 1848 în Țările Române a avut un caracter unitar. Ea a dat o lovitură puternică orânduirii feudale, a ajutat mult la întărirea burgheziei și la dezvoltarea conștiinței naționale a poporului român.


Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Revoluția de la 1848 în Țările Române

%d blogeri au apreciat: